Balkanik! - primul festival romanesc de muzica si cultura balcanica

Balkanik!- primul festival romanesc de muzica si cultura balcanica, se va desfasura pe 23 si 24 septembrie, la Gradina Uranus din Capitala. Printre trupele care vor sustine concerte se afla Ternipe din Ungaria, Baba Zula din Turcia si Mahala Rai Banda.

Concertele vor incepe de la ora 19.00 (vineri) si de la ora 18.00 (sambata).


Invitati speciali vor fi membrii trupei Baba Zula din Turcia. Reprezentatiile lor ritualice includ dansatoare din buric si costume impresionante. Amestecul dintre intrumentele orientale clasice ca darbuka, saz electric si linguri, cu abordari electronice si moderne, au facut ca muzica interpretata de cei de la Baba Zula sa fie definita ca "sunetul spatiului din Istanbul".
Grupul a avut colaborari cu staruri precum Dr. Das (Asian Dub Foundation), Ralph Carney din San Francisco (saxofonist care a lucrat cu Tom Waits) si Mad Professor (care a mai lucrat cu Lee Perry si Massive Attack). Trupa a aparut in filmul castigator al Ursului de Aur "Crossing the Bridge" de Fatih Akin, iar in acest an vor inchide festivalul Balkanik!

Alaturi de cei de la Baba Zula, pentru prima data in Romania, se va afla Orchestra Salijevic din Serbia. Orchestra a devenit cunoscuta dupa ce a jucat si a interpretat muzica in filmul "Underground", al lui Emir Kusturica. Piesele lor "Kalashnjikov" si "Mesečina" sunt astazi doua dintre cele mai mari hituri balcanice.
Din Ungaria, va sosi un alt invitat care va incinge atmosfera - trupa Ternipe, care se bucura si de aprecierea publicului romanesc, datorita piesei "Muro shavo kiki".
Mahala Rai Banda, trupa din faimosul sat de lautari Zece Prajini, care a facut furori in lume datorita vivacitatii ritmului si mixului de stiluri si genuri muzicale, va fi de asemenea prezenta. Muzica lor poate fi pozitionata la intersectia dintre muzica lautareasca si muzica de club Balkan Beats.

Cel de-al doilea album al "regilor din mahala" a fost votat printre cele mai bune albume ale anului 2009 de faimoasa revista de muzica Songlines. Cantecul lor "Magalageasca" (varianta originala si varianta remixata a lui Shantel) a aparut in filmul "Borat".

Tot din Romania vor urca pe scena si Taraf de Haidouks. Trupa de renume international este detinatoarea unui istoric impresionant avand fani celebri precum Yehudi Menuhin si Johnny Depp (alaturi de care au aparut in filmul "The Man Who Cried").

Pe langa spectacolele de muzica live, vizitatorii se pot bucura de alte surprize inedite, precum degustarile de cafea armeneasca si targul de handmade. In plus, publicul va avea ocazia de a savura berbecut turcesc, tocanita sarbeasca, gulas si alte specialitati culinare, dar si de a face cunostinta cu arta balcanica, in fiecare zi, incepand cu ora 14.00.

Festivalul este organizat de Asociatia Culturala Metropolis cu sustinerea Primariei Sectorului 5 si a Primariei Generale a Capitalei.

Totul despre Hostel