Cluj: Gratis la muzee, sâmbătă


Trei muzee din Cluj vor putea fi vizitate gratuit în acest sfârşit de săptămână. Muzeele aflate în administrarea Consiliului Judeţean vor putea fi vizitate fără a plăti nicio taxă la intrare. Evenimentul, numit „Porţi deschise", se desfăşoară pe parcursul zilei de sâmbătă.

Cele trei muzee pe care clujenii le pot vizita gratuit în acest sfârşit de săptămână sunt Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Muzeul Memorial „Octavian Goga" din Ciucea. Programul în care cele trei instituţii au intrare liberă este 9.00-17.00, în ziua de 22 ianuarie.

„Acesta este un prim pas în facilitarea accesului în instituţiile culturale aflate în subordinea noastră. Vom alipi, în viitor, unor astfel de acţiuni şi alte instituţii, precum Biblioteca «O. Goga», de exemplu. Planul este să dezvoltăm «Zilele porţilor deschise»", a declarat Victor Popa, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean.

El a subliniat faptul că acţiunea ţinteşte îndeosebi publicul tânăr. „Vrem să atragem cât mai mulţi tineri, mai ales copii înspre aceste instituţii. În continuare, ne vom îndrepta atenţia înspre copiii de la sate, dintre care mulţi nu ştiu cum arată un muzeu, nici măcar ce e un teatru de păpuşi", a mai spus Popa.

Clujenii care vor vizita sâmbătă Galeria Naţională a Muzeului de Artă (Piaţa Unirii nr. 30) vor putea admira fără să plătească o taxă de intrare lucrări de Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady şi ale altor artişti de prestigiu. Grupurile de vizitatori vor beneficia gratuit de ghidaj de specialitate.

În ultima perioadă, în Galeria Naţională şi în alte spaţii ale muzeului au avut loc lucrări de instalare a sistemului de supraveghere video, implementat în vederea creşterii securităţii patrimoniului şi a publicului vizitator.

În ceea ce priveşte muzeul Memorial din Ciucea, comună aflată la 80 de kilometri de Cluj-Napoca, acolo s-a lucrat în ultimii ani la restaurare. În prezent sunt finalizate aleile, clădirile principale şi Castelul unde păstrate colecţii personale ale lui Goga, care a fost un cunoscut ca fiind un mare colecţionar.

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este situat pe strada Memorandumului nr. 21 şi este primul muzeu etnografic din România. Este amplasat într-o clădire monument istoric, construită în secolul al şaisprezecelea.

Totul despre Hostel