Replica de bun simt a hotelului Avalon Rooms

       Nu am nici un interes sa promovez hoteluri si nici acest hotel ,,Avalon Rooms" din Oradea, dar fiindca replica data de managerul Dacian Pop, proprietarul Avalon Rooms mi-a oferit sansa sa vad ca sunt si altfel de oameni in turism care pun pe primul loc interesul turistului si nu profitul imediat. Mai vreau sa precizez faptul ca nu iau partea nici a clientului, dar nici a hotelului, ci pur si simplu tin partea situatiei create si a modului in care s-a raspuns la comentariul clientului.


Commentul clientului: Fratila Alexandru - Bucuresti
Puncte bune 
- pretul,
- wifi,
- lcd-ul.
Puncte negative
-cladire mica cu bar jos, foarte greu de gasit, si 4 camere sus unde se urca pe niste scari abrupte unde risti sa-ti rupi gatul
-ziua trece tramvaiul pana la 23. 30 si se misca casa cu totul si noaptea manele de la ceva vecini.
-baie inghesuita
-am cumparat bonuri de mic dejun si mi s-a tot repetat ca este sub 100 m pana la restaurant, de fapt sunt peste 200. La fel mi s-a spus ca este indestulator si nici pe departe, dar oricum nu ma asteptam la 10 ron. 
Informatii afisate de proprietar pe TURIST INFO care nu corespund cu realitatea: 
Zona linistita, necirculata intens. Realitatea este ca este o strada cu sens unic, exceptie facand tramvaiele cere trec in ambele sensuri si fac o un zgomot asurzitor.
Notele de 10 vin de aplicatia care nu permitea sa selectez nimic altceva in slidere.
Raspunsul unitatii de cazare Hotel Avalon Rooms din Oradea:

Domnule Alexandru Fratila,
Ne pare foarte rau ca nu am reusit sa va facem sa va simtiti bine la noi.
Desi exista turisti care vor gasi intotdeauna motive de nemultumire, ne ghidam dupa principiul "clienti mai putini, dar mai satisfacuti", prin urmare incercam sa atragem clientii prin a le oferi TOATE informatiile de care au nevoie pentru a lua o decizie corecta. Nu cosmetizam si nu omitem informatii doar pentru a atrage un numar mai mare de clienti.
Ne este greu sa intelegem astfel, atitudinea dvs marcata de rea vointa si ostilitate, inca de la primul contact pe care l-am avut cu dvs. in parcare in fata hotelului:
- ati privit cladirea si ati afirmat malitios ca vi se pare "cam mica". Asa este, AVALON Rooms este o unitate de cazare mica, aspect apreciat cel mai mult de majoritatea turistilor pentru intimitatea, calmul si atentia de care se bucura fiecare dintre acestia. Acest lucru este mentionat destul de clar in descrierea noastra sau in fotografiile (efectuate de noi, fara a fi prelucrate in vreun fel) afisate pe turistinfo;
-ati solicitat sa "vedeti" o camera (desi ati facut o rezervare ferma, confirmata de cel putin doua ori telefonic), probabil cu intentia de a renunta la aceasta rezervare in cazul in care ceva nu v-ar fi fost pe plac. Marturisim ca nu ne-a deranjat acest aspect (cu toate ca am fi avut motive sa fim deranjati). Ati "vazut" camera si ati "decis" sa ramaneti, fara sa mai faceti mentiuni sau sa aveti solicitari suplimentare (pe care am fi fost bucurosi sa vi le satisfacem in masura posibilitatilor existente). 
Referitor la aspectele negative semnalate de dvs facem punctual urmatoarele consideratii:
Citam : 'cladire mica cu bar jos, foarte greu de gasit, si 4 camere sus unde se urca pe niste scari abrupte unde risti sa-ti rupi gatul'. Strada Primariei este una dintre strazile principale ale centrului orasului Oradea, pornind chiar din Piata Unirii din fata Primariei, nu este o strada ascunsa undeva printr-un cartier marginas. Am reverificat pozitia noastra de pe harta turistinfo aceasta fiind exacta. Scara de acces la etaj respecta cu strictete normele si standardele de constructii si amenajari in vigoare. Desi nu este construita pentru a sari doua, trei trepte odata sau pentru a o cobora sau urca in alergare ofera un acces civilizat si practic camerelor de la etaj. Dezavuam oricum, limbajul dvs. : 'risti sa-ti rupi gatul'.
Citam : 'am cumparat bonuri de mic dejun si mi s-a tot repetat ca este sub 100 m pana la restaurant, de fapt sunt peste 200. La fel mi s-a spus ca este indestulator si nici pe departe, dar oricum nu ma astepatm la 10 ron'.Aveti dreptate, sunt peste 100 de metri pana la Restaurantul Queens, am masurat distanta (roata metrica) si au rezultat 134,55m. Ne cerem scuze pentru imprecizie.Despre cat de "indestulator" este mic-dejunul vorbesc review-urile extrem de pozitive in care este mentionata calitatea si pretul bun al acestuia.
Ati mentionat ca informatiile referitoare la locatie nu corespund cu realitatea : 'Zona linistita, necirculata intens'.Desi locatia noastra este una caracterizata de calm, intimitate si in general turisti linistiti, nu am afirmat nici unde in descrierea noastra ca am fi amplasati intr-o 'zona linistita', deoarece e cam greu sa numesti zona linistita, o pozitie ultracentrala la o strada principala, intr-un oras maricel. Aceasta strada nu este circulata intens, datorita configuratiei de sens unic, insa, deoarece v-am oferit camera tripla (mai spatioasa si mai potrivita pentru familie cu copil mic) care este orientata spre strada, este foarte probabil ca ati resimtit mai pregnant zgomotele din strada. Din pacate nu putem face nimic in aceasta privinta, Oradea este de peste 120 de ani un oras al tramvaielor, neexistand la ora actuala artera importanta sau zona de interes care sa nu fie traficata de acestea.

In final, ne exprimam inca odata regretul sincer pentru impresiile negative cu care ati plecat de la noi, insa trebuie sa va reamintim faptul ca aveti posibilitatea ca pana la consumarea unei rezervari, sa va razganditi sau sa va schimbati opinia si sa renuntati/anulati o rezervare. Este un mod civilizat si corect prin a anunta hotelul (comunicarea acesteia este importanta pentru hotelier) ca vi-ati schimbat planurile/dorintele sau alegerea si anulati fara nici o obligatie.O anulare este intotdeauna neplacuta pentru un hotelier, insa ea este "sanatoasa" si in mod cert preferabila situatiei de a "realiza" odata ajunsi la hotel ca nu este ceea ce v-ati dorit si ulterior sa incercati, cu ura si rea vointa sa desfiintati munca si eforturile unor oameni (pana la urma) depuse pentru a va face sa va simtiti bine, mai mult, acordati astfel, sansa de disponibilitate turistilor care au asteptari bine definite, realiste si care isi doresc sa beneficieze de raportul pret/calitate excelent pentru care AVALON Rooms este atat de apreciat.
Repetam motto-ul nostru : "turisti mai putini, dar mai multumiti si satisfacuti" ...
Cu stima,
Dacian Pop
Proprietar, AVALON Rooms     
     Dupa mine, asa ar trebuie sa reactioneze orice manager sau proprietar care detine o unitate de cazare si care are ca scop sa-si faca un nume in sectorul de servicii de cazare, prin respectarea si ascultarea nevoilor propriilor clienti si pe care sa  nu-i vada doar ca pe niste ,,vaci de muls", cum am citit acuma 2 -3 zile ca hotelieri romani de la Marea Neagra nu vor clienti straini pentru ca acestia cer respect, calitate si un pret mai mic pana 30% - 50%, decat il practica acuma si ca de aceea ii prefera mai mult pe romani, deoarece nu sunt pretentiosi si sunt dispusi sa platesca mai mult pentru servicii de doi bani si conditii insalubre (puteti sa cititi aici articolul), asadar nu pot sa zic decat ,,Respect" pentru conducerea hotelului ,,Avalon Rooms" Oradea.
    Comentul a fost preluat de pe site-ul Turist Info.

Totul despre Hostel